Din experienta studentului la actorie maturisesc ca bufonul, acel personaj colorat, plin de viata tuturor, care spune adevarul in gluma, nu era niciodata pe lista preferintelor actorului ucenic. Ofelia, Lear, Lady Macbeth, ca sa nu mai spun Hamlet, femeile lui Cehov sau sufletele strindbergiene si in general marile nume atat de jucate si interpetate in sute de maniere erau cele pentru care se dadea intotdeauna adevarata batalie. Bufonul nu era decat un „circar”, un „clovn din vremea copilariei”, „un personaj care te obliga la nasul rosu de plastic „si pe care daca il interpretai riscai sa primesti eticheta celui care doar atat poate”…
Cu o mantie a superficialitatii aruncata asupra sa, inca neinteles suficient si usor marginalizat, bufonul nu face, de fapt, in urma acestei experiente, decat sa devina un personaj si mai complex. Si mai contrar parerilor celor care inca nu au facut cunostinta cu el, unii din lipsa timpului scenic, altii din neglijenta sau furati de mirajul prestantei regale. Indiferent ca vine cu predilectie ca voce a umanitatii , ca un critic al moravurilor societatii si nu numai (La Moliere si in general in opera franceza) sau ca filosoful inlantuit la Shakespeare, bufonul e un rol mare, ramas deseori nejucat: rolul omului din umbra care stie tot dar caruia nu i se permite sa vorbeasca decat putin- si atunci la cerere si sub amenintarea biciului- filosoful constiintei umane si vocea lumii, Inteleptul, Superiorul. Superior prin constructie. Superior prin acceptarea falsei conditii (data de atitudinea celorlalti) in ochii lor si prin forta de a nu-si fi pierdut el, fata de sine, adevarata conditie. Aceasta sluga devotata, cu iubire fata de stapanul sau si avand constiinta a ceea ce este, face in opera lui Shakespeare, cu fruntea sus, concurenta celorlalte personaje care-l tot trimit in umbra din care el va vedea totul…
Si la prima mana, amuza. Dar poate deopotriva, la o analiza mai profunda, sa „doara”. Sau sa fascineze. Si cand multi intre noi, ca ucenici - actori, ne indreptam catre personaje”ofertante” marginalizand bufonul, pierdem de fapt un rol ofertant pana la egoism. Omul prin care graiesc inca vreo zece oameni, vocea piesei si rezolvarea situatiei pe care celelalte personaje nu numai ca nu au gasit-o inca, dar nici nu au realizat-o. Bufonul, acest scalv garbovit e lumina orbului, vocea mutului si mintea care-i lipseste prostului. Cand celelalte personaje sunt fie dramatice, fie comice , fie acum comice si un minut mai tarziu dramatice, Bufonul este concomitent comic si dramatic. Interpretarea bufonului cere inca mai multa sinceritate decat interpretarea celorlalte personaje si ca un avocat teatral fidel apararii numai celor juste , el niciodata nu isi atribuie functii mai mari decat cea pe care o slujeste cu credinta si apara oamenii de fapte si faptele de oameni…
Bufonul Regelui Lear vorbeste cu o indrazneala atat de smerita incat te dezarmeaza cand amenintarea biciului iti da vreun imbold. Adevarurile pe care el le arata stapanului sau sunt foarte bine contrabalansate de spiritul ghidus si servite cu intepeciunea filosofului . El poarta o coroana invizibila a 5 oameni: desteptul, inteleptul, filosoful, sclavul credincios si nebunul.
Bufonul este un personaj asteptat care disimuleaza excelent nebunia, care este fabulos si subtil pana la genialitate. Un personaj, asadar, ofertant, care ramas pe lista celor „exclusi din scena” m-a atras mai mult decat Cordelia care mi-a fost la vremea aceea incredintata si pe care a trebuit sa mi-o fac prietena mai apropiata. Totusi , Bufonul a ramas ca un contur in umbra, cu a sa tichie cu clopotei pe care i-am tot auzit zornaind in interiorul dorintei mele de a-l fi imbratisat mai degraba pe el si nu pe Cordelia. Am vrut sa-mi exersez experientele si starile praroxistice prin Bufon; am vrut sa ma gasesc in 10 ipostaze deodata si sa vad cum pot face fata atunci cand copilul se intalneste cu maturul din mine, cand lucrurile simple trebuie spuse elevat si subtil si cand lucrurile complicate trebuie spuse simplu. Am vrut sa-l smulg din coltul marginalizatilor, sa-l imbratisez, sa-l fac al meu si sa-l imbrac in haine noi si sa-i dau voie sa graiasca toate cele neintelese! Scena lui cu Lear, absolut fabuloasa pin schimbul de replici, e insasi cheia piesei; momentul adevarului nedeclarat!
Dar scena a dorit la momentul respectiv, altceva pentru mine iar eu m-am conformat (pe moment) pentru ca acum sa incep sa caut pe lista acelasi Bufon dorindu-mi sa fi ramas inca acolo in asteptarea mainii intinse a unui nou prieten. Sinceritatea lui ma frapeaza, ma fascineaza si ma instiga. Il iubesc asa cum iti iubesti in copilarie cainele credincios si-ti doresti sa-ti poata raspunde chemarii…
Cu o mantie a superficialitatii aruncata asupra sa, inca neinteles suficient si usor marginalizat, bufonul nu face, de fapt, in urma acestei experiente, decat sa devina un personaj si mai complex. Si mai contrar parerilor celor care inca nu au facut cunostinta cu el, unii din lipsa timpului scenic, altii din neglijenta sau furati de mirajul prestantei regale. Indiferent ca vine cu predilectie ca voce a umanitatii , ca un critic al moravurilor societatii si nu numai (La Moliere si in general in opera franceza) sau ca filosoful inlantuit la Shakespeare, bufonul e un rol mare, ramas deseori nejucat: rolul omului din umbra care stie tot dar caruia nu i se permite sa vorbeasca decat putin- si atunci la cerere si sub amenintarea biciului- filosoful constiintei umane si vocea lumii, Inteleptul, Superiorul. Superior prin constructie. Superior prin acceptarea falsei conditii (data de atitudinea celorlalti) in ochii lor si prin forta de a nu-si fi pierdut el, fata de sine, adevarata conditie. Aceasta sluga devotata, cu iubire fata de stapanul sau si avand constiinta a ceea ce este, face in opera lui Shakespeare, cu fruntea sus, concurenta celorlalte personaje care-l tot trimit in umbra din care el va vedea totul…
Si la prima mana, amuza. Dar poate deopotriva, la o analiza mai profunda, sa „doara”. Sau sa fascineze. Si cand multi intre noi, ca ucenici - actori, ne indreptam catre personaje”ofertante” marginalizand bufonul, pierdem de fapt un rol ofertant pana la egoism. Omul prin care graiesc inca vreo zece oameni, vocea piesei si rezolvarea situatiei pe care celelalte personaje nu numai ca nu au gasit-o inca, dar nici nu au realizat-o. Bufonul, acest scalv garbovit e lumina orbului, vocea mutului si mintea care-i lipseste prostului. Cand celelalte personaje sunt fie dramatice, fie comice , fie acum comice si un minut mai tarziu dramatice, Bufonul este concomitent comic si dramatic. Interpretarea bufonului cere inca mai multa sinceritate decat interpretarea celorlalte personaje si ca un avocat teatral fidel apararii numai celor juste , el niciodata nu isi atribuie functii mai mari decat cea pe care o slujeste cu credinta si apara oamenii de fapte si faptele de oameni…
Bufonul Regelui Lear vorbeste cu o indrazneala atat de smerita incat te dezarmeaza cand amenintarea biciului iti da vreun imbold. Adevarurile pe care el le arata stapanului sau sunt foarte bine contrabalansate de spiritul ghidus si servite cu intepeciunea filosofului . El poarta o coroana invizibila a 5 oameni: desteptul, inteleptul, filosoful, sclavul credincios si nebunul.
Bufonul este un personaj asteptat care disimuleaza excelent nebunia, care este fabulos si subtil pana la genialitate. Un personaj, asadar, ofertant, care ramas pe lista celor „exclusi din scena” m-a atras mai mult decat Cordelia care mi-a fost la vremea aceea incredintata si pe care a trebuit sa mi-o fac prietena mai apropiata. Totusi , Bufonul a ramas ca un contur in umbra, cu a sa tichie cu clopotei pe care i-am tot auzit zornaind in interiorul dorintei mele de a-l fi imbratisat mai degraba pe el si nu pe Cordelia. Am vrut sa-mi exersez experientele si starile praroxistice prin Bufon; am vrut sa ma gasesc in 10 ipostaze deodata si sa vad cum pot face fata atunci cand copilul se intalneste cu maturul din mine, cand lucrurile simple trebuie spuse elevat si subtil si cand lucrurile complicate trebuie spuse simplu. Am vrut sa-l smulg din coltul marginalizatilor, sa-l imbratisez, sa-l fac al meu si sa-l imbrac in haine noi si sa-i dau voie sa graiasca toate cele neintelese! Scena lui cu Lear, absolut fabuloasa pin schimbul de replici, e insasi cheia piesei; momentul adevarului nedeclarat!
Dar scena a dorit la momentul respectiv, altceva pentru mine iar eu m-am conformat (pe moment) pentru ca acum sa incep sa caut pe lista acelasi Bufon dorindu-mi sa fi ramas inca acolo in asteptarea mainii intinse a unui nou prieten. Sinceritatea lui ma frapeaza, ma fascineaza si ma instiga. Il iubesc asa cum iti iubesti in copilarie cainele credincios si-ti doresti sa-ti poata raspunde chemarii…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu