Hermannstadt

Mai intai va dau o situatie si sunt curioasa ce concluzie trageti voi. In timp ce eram in autocar si zeci de intrebari imi veneau in minte, zeci de griji si ganduri si intrebarea principala era “Ce caut eu aici? Ce fac? Incotro ma indrept?” etc m-am uitat pe geam si mi-a sarit in ochi, scris mare cu verde Farmacia Diana. Ciudat imi zic, nu am un nume chiar atat de comun si in nici un caz pentru o farmacie. Ma uit din nou pe geam si vad un tir cu firma X de saltele si ceva cu Relaxation. Buun. Ma uit imediat din nou pe geam si vad firma y de amenajari Interioare. Deci?
Am vizitat si Sibiul. Frumos oras! Oamenii sunt minunati. Ultima oara cand am stat in Sibiu a fost acum 3 ani cu practica pentru facultate. M-a ajutat mult acum pentru ca deja stiam orasul sau ma rog, centrul. A fost o vizita pe atat de obositoare din cauza celor 10 ore de drum pe atat de relaxanta. In plus a fost si o plimbare profitabila dar despre asta va povestesc altadata.
Se spune ca nu poti da timpul inapoi. Dar oare de cate ori nu ne-am dorit asta. Eu cel putin inca de mica imi doream sa fiu si mai mica dar sa gandesc la fel. Si daca v-as spune ca acest lucru este posibil? Ca poti da timpul inapoi dar sa iti pastrezi amintirile si gandirea pe care ai dobandit-o. Acum 3 ani Sibiul a reprezentat promotorul unor siruri de evenimente complicate si decisive pentru mine. Recunosc ca nu si cele mai inspirate dar mi-a oferit un drum. Intorcandu-ma acum acolo, am vizitat aceleasi locuri, am mancat la aceleasi terase ba chiar am avut si aceeasi incaltaminte de acum 3 ani. Si tot acum Sibiul mi-a oferit inca o sansa. Mi-a deschis un drum si parca mi-a zis “Uite, incearca-l si pe asta daca celalalt te-a adus de unde ai plecat.” Culmea ironiei e ca am luat chiar si acelasi taxi pe care l-am luat acum 3 ani, acelasi domn glumet si cumsecade iar asta chiar m-a pus pe ganduri.
Am lasat acolo un bagaj plin de tristete, amaraciune si vise spulberate si m-am intors cu o speranta stralucitoare, cu vise noi si o mare pofta de viata.
E uimitor cum toate lucrurile marunte din viata ta se aduna intr-un punct si formeaza ceva grandios. Iar un lucru e cert pentru mine: nimic nu e intamplator.
P.s. Poftim si o melodie care se potriveste perfect cu situatia.

Ca la 14 ani

Ma pregatesc sa merg la politie sa-mi schimb buletinul. Ce emotii am. Mai ales cand ma gandesc la cat am de alergat, la cozile de acolo, la mirosul pe care unii il emana atunci cand intra in contact cu caldura etc.
Pana una alta, eu ce ce ma imbrac ca trebuie sa dau bine in poza, nu??  Si acum tin minte cand am fost sa-mi fac buletinul acum 9 ani. Chiar imi amintesc in detaliu. Sunt singura oare?
Ne citim mai pe seara. Sa aveti o zi de luni promitatoare!