Pasta FIMO – de la incepatori la profesionisti

Piata bijuteriilor hand made a fost revolutionata de aparitia in urma cu ceva timp a pastei pentru modelat FIMO. Incepand de le cele mai mici forme – inele sau cercei – si terminand cu piese mari, cum ar fi bratarile, sau chiar figurinele hand made, creatorii de frumos prefera sa lucreze cu FIMO, fiind un produs extrem de usor de modelat si care da nastere unor piese spectaculoase de bijuterie sau orice alt produs hand made se fabrica din el. Pentru cei care nu stiu inca nimic despre acest produs, trebuie spus ca este foarte asemanator ca si consistenta cu plastilina, dar mai usor de modelat.

Dupa modelarea propriu zisa a unui obiect cu FIMO acesta necesita un proces de coacere la peste 110 grade Celsius, in cuptor (nu este necesar un cuptor special, cuptorul aragazului este perfect pentru acest proces). Dupa 30 de minute de coacere la peste 110 grade obiectele create din pasta FIMO sunt gata sa fie pictate, lacuite sau orice alta idee are creatorul care lucreaza cu acest produs, care este de fapt un clei polimeric.

De unde se poate achizitiona FIMO? Oferta celor de la http://www.gemsale.ro este una mai mult decat completa, produsul existand in mai multe variante, de la inovatia FIMO Kids care le permite copiilor sa fie creativi jucandu-se, trecand prin gamele FIMO Soft, Fimo Effect, Fimo Air, si pana la pasta FIMO Professional destinata utilizatorilor avansati, profesionistilor in arta modelajului.

Pentru ca trebuie sa satisfaca cerinte dintre cele mai exigente, FIMO Professional exista intr-o gama foarte variata de culori, clare, cu pigmenti puri, care se pot amesteca obtinandu-se culori superbe, gata sa fie folosite pentru produse de top. Si tot pentru ca este destinata profesionistilor, pasta FIMO Professional vine si in blocuri mari ca gramaj, dar si in variante mai mici, in functie de necesitati.

Cum sa mancam sanatos la fast-food

Sigur ati auzit „n” discutii despre cat de nesanatos este fast-food-ul, despre cat de mult poate dauna dietelor, cat de rau le face copiilor dvs. Au existat recent chiar si o serie de tentative care s-ar putea sa fie duse la capat pentru a face din lanturile de fast-food-uri locuri unde se poate manca sanatos si fara grija unui cancer sau a unei tiroide aparute peste noapte. Cu siguranta nu poate nimeni sa-ti interzica intrarea intr-un astfel de magazin cand nu ai timp; moderatia e cheia care te poate salva de obezitate sau alte boli produse de „mancatul pe fuga”.
Ca sa nu cadeti in capcana fast-food-ului incercati sa respectati urmatoarele sfaturi:
1. Atentie mare la meniul comandat! Cititi cu atentie descrierile, evitati prajelile in uleiuri cu nume ciudate sau folosirea de sosuri pline de E-uri.
2. Comandati cat mai multe salate, mancaruri cu legume multe si cereti carne „slaba”-peste de exemplu. Atentie mare iarasi ce fel de peste si cat de procesat este. De preferat cel oceanic, salbatic, nu de crescatorie. Preferati produsele facute la gratar.
3. Beti apa in timp ce mancati, chiar cu putina lamaie adaugata, nu sucuri acidulate. Sucurile acidulate contin calorii foarte multe care va pot distruge o dieta bine pusa la punct.
4. Comandati mancaruri de baza fara maioneze, mustar in exces etc. Eventual cereti separat condimente si adaugati-le cu masura.
5. Folositi otet si ulei de masline pentru a adauga un plus de savoare mancarii. Cele doua ingrediente sunt numai bune cu un piept de pui la gratar sau poate niste aripioare de pui crocante si au calorii foarte putine.
6. Mananca incet, fara graba si da timp alimentelor sa fie mestecate si digerate treptat. Opreste-te din mancat pana sa te simti „plin”.
7. Nu folosi sare. Multe dintre preparatele de la fast-food contin foarte mult sodiu, unul dintre inamicii tensiunii arteriale normale.
8. Adauga un iaurt unei mese copioase la fast-food. Poate face minuni!

La ce este necesara o pompa sumbmersibila

Atunci cand avem nevoie de o pompa submersibila shop-einstal.ro trebuie sa stim ca exista mai multe criterii de evaluare, iar in cazul in care nu ne pricepem atunci avem la dispozitie cea mai simpla varianta, si anume sa apelam la profesionisti pe care cu siguranta ii gasim online.

Trebuie sa avem in vedere ca exista mai multe tipuri de pompe iar aici amintim de:

  • pompe ape murdare;
  • pompe ape murdare cu tocator;
  • pompe hidrofor aspiratie 30 metri;
  • pompe hidrofor aspiratie 9 metri;
  • pompe pentru ridicarea presiunii apei;
  • pompe pentru piscina;
  • pompe recirculare apa incalzita;
  • pompe submersibile cu convertizoare de frecventa;
  • pompe submersibile pentru ape curate in sistem hidrofor

Ce putem face cu fiecare in parte este insa si mai interesant avand in vedere ca pompele au cate o particularitate, chiar daca practic functioneaza pe baza aceluiasi principiu. In cele din urma o pompa nu face decat sa pompeze apa, insa pe diverse cai sau in diverse scopuri asa cum numele fiecareia in parte o spune.  Astfel ca pompele care sunt folosite pentru ridicarea presiunii apei au ca destinatie gospodariile mari, pompele pentru ape murdare sunt folosite de regula pentru curatarea apei intr-o oarecare masura a apei, pentru ca aceasta sa poate sa fie folosita ulterior in gradina, pompele care convertesc frecventa au ca si destinatie spatiile mult mai mari si tot asa. Majoritatea pompelor enumerate mai sus sunt destinate exact activitatii cuprinse in descriere iar pentru gospodarii le putem folosi pe toate, insa in scopuri diferite. Pentru cei care au nevoie sa scoata apa dintr-un lac, de exemplu, sau sa ude o gradina de mari dimensiuni, se poate apela la o pompa simpla care poate sa fie atasata unui sistem de irigatii si astfel se poate cuprinde o suprafata foarte mare, iar lungimea furtunului poate sa fie aleasa dupa nevoi.

Operatiile estetice

In Romania operatiile estetice au castigat tot mai mult teren in ultimii zeci de ani.
Daca prin anii 90 foarte putine femei apelau la plasticieni acum multe femei il au la contacte rapide. Acest lucru nu este normal. Din ce in ce mai multe tinere apeleaza la chirurgia plastica, in special la marire de sani sau implant in buze. Daca la marirea sanilor sunt destule operatii reusite, la buze niciodata nu am vazut una reusita.
Le deformeaza cu totul, le strica cu totul fizionomia fetei. Ca si exemplu o pot da pe fata de la trupa Bambi, bruneta. Ii sta foarte rau si din cate am observat i-a creat si un defect in vorbire. Si nu numai ea. Mai este si Elena Basescu cu aceeasi treaba si multe alte femei.

Oricum cel  mai relevant exmeplu al operatiilor estetice este Bianca Dragusanu/Slav. A facut atat de multe incat practic este deformata. Mie nu-mi place. Cand vad o femeie frumoasa o admir cu  cea mai mare placere, dar ea este sub orice critica. Inteleg foarte bine ca vrea sa fie slaba, dar deja a ajuns in limita ridicolului.
Este o femeie urata din cap pana in picioare. Daca din fata i se vad doar buzele, in jurul trunchiului sunt vizibili doar sanii imensi disproportionati cu restul corpului. Poate daca ar fi luata separat ar fi mai draguta. Separat dar fara gura. Dar ca un intreg este un esec. Nu este vina medicilor, este vina ei. Nu are incredere in ea. Mereu am considerat ca persoanele care apeleaza la chirurgie estetica doar pentru imbunatatire, nefiind o necesitate medicala sunt persoane fara coloana vertebrala. Nesigure pe ele. Pe langa faptul ca unele dintre ele isi remodeleaza fata, alte persoane doresc sa scape de greutate. Si asa in loc sa apeleze la sport si o dieta corespunzatoare, lucruri aproape gratuite, prefera sa taie si sa extraga grasimea nedorita.

Vorbesc aici strict de snobism. Sunt persoane care, chiar au nevoie. Daca unei persoane grase ii atarna pielea in urma unei dieta sau a sportului, foarte bine daca doresc inlaturarea acesteia. Dar atata. Nu slabim din bisturiu. Slabim cu vointa.
Trebuie sa invatam sa ne acceptam cum suntem, fara modificari. Trebuie sa ne iubim asa cum aratam si sa  ne simtim bine in pielea noastra.

Sarbatoreste in haine de gala

Sarbatorile de iarna ne fac bucurosi, ne fac mai darnici, mai buni cu cei care ne-au gresit si mult mai apropiati fata de cei pe care nu-i voiam niciodata alaturi. Desigur ca sarbatorile de iarna vin si cu un mare risc si anume cheltuielile extreme pe tot felul de alimente, de cadouri supriza si de foarte multe alte lucruri.

In momentul in care discutam despre aceste cheltuieli nu putem decat sa plecam capul si lasam prioritatile in fata, iar asta inseamna ca hainele nu sunt prea mult in top. Totusi avem o optiune pentru a solutiona aceasta problema iar ea poarta denumirea de “haine la reducere”. Chiar daca multe magazine afiseaza reduceri colosale in preajma sarbatorilor, trebuie sa luam la cunostinta faptul ca nu toate au preturi atat de bune raportate la calitate, mai ales pentru ca sunt haine de duzina. Totusi unde poti gasi haine ieftine intr-o maniera foarte simpla daca nu chiar in caldura caminului tau?! Iar acest lucru inseamna sa stai linistit in fotoliu si sa incepi cautarile pe internet si de ce nu, si cumparaturile. Sarbatorile te vor prinde astfel in haine de gala, daca doresti sa te consulti cu ihaineonline.ro, cat si cu pantofi de Cenusareasa sau de print. Astfel vei putea sarbatori ca in poveste deoarece tacamul tau va fi complet. Cand ai sansa sa iti achizitionezi articole vestimentare ieftine si vrei sa obtii cele mai mari laude, trebuie sa tii seama si de un sfat: cele mai apreciate tinute de gala sunt cele care au spatele gol, rochii vaporoase pentru femei, cu decolteuri adanci, iar deasupra, de ce nu, o haina de blana, ca tot este in trend in fiecare iarna.

Ai grija insa, sa nu porti haine largi deoarece haina de blana este destul de mare, ceea ce nu iti va permite sa iti iei o rochie prea creata sau larga.

Muzica de luni


Incepem ziua cu niste muzica. Va place?

Tipuri de camere de supraveghere pentru exterior

Faptul ca tot mai multi romani prefera sa se mute in mediul rural sau chiar in zone rezidentiale noi, fara aglomeratii foarte mari de case, ci mai degraba zone cu case situate la distante mari intre ele, face ca instalarea de camere de supraveghere sa devina nu un lux cum era considerat odata, ci mai degraba o necesitate. Numarul de spargeri sau intrari prin efractie si numarul de furturi din locuinte nou construite s-au inmultit, iar situatia materiala a pagubitilor demonstreaza clar ca hotii sau spargatorii de locuinte vin „la pont”, asa cum se spune in jargonul polistilor.

Existenta unui sistem de supraveghere cu camere supraveghere exterior, asa cum sunt cele comercializate de microtech.ro are mai multe avantaje pentru proprietarul care decide sa instaleze camerele: in primul rand poate sa indeparteze eventualii hoti interesati de casa, pe de alta parte proprietarul poate vedea pe filmarile fiecarei zile daca a existat vreo miscare suspecta in jurul casei intr-o zi anume, daca cineva s-a apropiat prea mult de casa sa sau daca a analizat proprietatea mai mult decat ar fi fost cazul, iar daca nefericitul incident s-a produs si casa a fost pradata de hoti, camerele de supraveghere pot aduce o mana de autor in ancheta politiei. Camerele de supraveghere cel mai intalnite pentru exteriorul caselor sunt cele clasice, cu camere analogice si un sistem DVR cu mai multe canale (de la 4 pana la 16 canale). Camerele sunt legate prin cablu coaxial iar DVR-ul se monteaza in interiorul casei. Cu ajutorul acestui tip de sistem proprietarul unei case poate vedea seara cand ajunge acasa inregistrarile de peste zi, dar poate si urmari in timp real, de la birou spre exemplu orice activitate de pe proprietatea sa sau din jurul acesteia.

Alte tipuri de camere de supraveghere pentru exterior mai sunt camerele IP, camerele wireless, camerele ascunse care sunt foarte eficiente si pot dubla un sistem de supraveghere cu camere la vedere, sau pot exista numai ele. Un alt tip de camere mai iefine si pentru care rormanii inca mai opteaza sunt camerele false, menite doar sa ii sperie pe eventualii hoti.

Dorinta de a repara

Nu stiu de ce dar mereu am avut o atractie ciudata catre persoanele care au nevoie “sa fie reparate”, a caror vieti sunt complicate si zbuciumate. Mi-am zis ca daca cineva poate schimba ceva, atunci acel cineva sunt eu.

Poate cred prea mult in oameni, in existenta unei parti bune in sufletul fiecaruia sau poate ca incerc sa rezolv la altii ceea ce evit sa rezolv la mine. Recunosc, fug de multe ori de problemele pe care le am, incercand sa le rezolv pe ale altora, incercand sa ii ascult pe altii, sa ii ajut, sa ii indrum, sa ii motivez. As vrea sa o fac si pentru mine atat de bine pe cat o fac pentru cei din jurul meu. Dar nimic nu se intampla peste noapte, totul evolueaza treptat, cu rabdare si perseverenta. Cheia reusitei este intotdeauna la noi, chiar daca cei din jur pot avea copii si ne mai pot ajuta in anumite situatii, acele copii raman pana la urma ceea ce sunt, simple copii dupa un original de care doar noi suntem responabili. Nu ne putem preface la nesfarsit ca pierdem cheia, ca o ratacim, ca nu stim unde am pus-o, doar pentru ca ceilalti sa ne sara in ajutor si sa ne imprumute “o copie” pentru a ne mai deschide cate o usa..

Usile trebuie sa ni le deschidem singuri, sa pasim fara frica dincolo de ele, sa nu lasam teama sa ne transforme in  stana de piatra. Nu lasa oprtunitatile sa treaca pe langa tine

Servicii de agrement la Pastravaria Albota

Oamenii, atunci cand merg in concediu, doresc sa se simta bine si cei mai multi dintre ei, probabil, doresc sa faca si lucruri pe care niciodata nu le-au facut. Desigur ca pentru varianta din urma este nevoie de mai multi bani, dar si de mai multa dedicare, iar pentru cei care sunt extremisti si doresc sa apeleze si la practicarea unor sporturi de anvergura, recomandam cu siguranta zonele montane unde posibilitatea atingerii adrenalinei maxime este asigurata.

Insa sunt zone in tara noastra, oricat de mult am zice ca nu suntem mandri ca suntem romani, care exceleaza la mai multe capitole, iar aici amintim si de servicii agrement Pastravaria Albota. Se intampla ca in Romania zilelor noastre sa nu mai dai ochii cu natura pentru mult timp in cursul anului deoarece lucrezi foarte mult, iar atunci cand vezi o bucatica din ea, sa ti se para fantastic, insa daca ajungi la Pastravaria Albota ti se va  parea o parte din rai. Nu numai ca sunt posibile foarte multe activitati iar oferta de servicii agrement Pastravaria Albota este una accesibila, insa ai ocazia sa le faci pe toate in inima muntilor Fagarasi, la cateva zeci de kilometri de frumosul si romanticul Sibiu, la care se poate ajunge destul de repede  in cazul in care  va plictiseste natura. Dar cu siguranta ca nu va fi cazul.

Dintre serviciile de agrement de la pastravaria Albota amintim de cursuri de calarie, caii se pot folosi pentru deplasari in munti si desigur pentru cei care doresc sa depuna mai mult efort atunci varianta cu bicicletele va fi una si mai buna. In cadrul complexului turistic Albota se poate face si sport, complexul fiind dotat cu sala de fitness cat si cu sauna, iar cazul in care doriti o seara mai speciala atunci puteti comunica cu conducerea complexului care va poate organiza un foc de tabara cat si o serata muzicala.

Folositi-va de tehnologia de comunicatii in avantajul dvs

Avansarea in tehnologia de comunicare a adus multe facilitati pe care inainte nu le-am fi crezut posibile. In aceste zile, chiar si atunci cand va aflati intr- un loc la distanta, fara nici un serviciu Wi - Fi sau de servicii de telefonie mobila, aveti in continuare posibilitatea de a trimite e-mailuri sau de a vorbi cu cei dragi prin intermediul unui laptop care este conectat la un dispozitiv portabil.
Noua tehnologie de comunicatii a dat posibilitatea persoanelor fizice de a se conecta cu oricine, in orice parte a globului, chiar fara canalele obisnuite care ofera servicii de voce, video si comunicatii de date. Cu ajutorul satelitilor artificiali care orbiteaza in jurul planetei, oricine poate folosi instrumentele de comunicare mobile pentru conectarea cu succes cu alte persoane din alte locuri, oricand si oriunde.

Fiecare instrument de comunicare prin satelit este special proiectat pentru a se potrivi cu functii si scopuri specifice. Astazi, satelitii Mobil G2 cu unde radio bidirectionale sunt utilizati de catre orice industrie, datorita comoditatii lor. Aceste instrumente sunt cruciale, deoarece esunt folosit pentru a raspunde nevoilor de siguranta publica si a lucratorilor in interventie de urgenta.
MSAT, pe de alta parte, este folosit pentru a sprijini grupurile continentale si comunicatiile private push-to-talk. Acest instrument permite unui utilizator sa difuzeze mai multor persoane simultan avand in acelasi timp capacitatea de a trece peste alti utilizatori in cadrul aceluiasi grup de convorbire in timpul unei situatii de urgenta.  De asemenea, se poate conecta cu sistemeele de radio existente cu acces multiplu, care permit utilizatorilor sa isi extinda acoperirea .
Satelitii BGAN au o gama larga de functii si aplicatii personalizate posibile. Acest satelit mobil poate fi utilizat pentru Internet si acces intranet, conferinte video, mesaje de e-mail scurte, transferul de date si telefonie. Oartea cea mai fascinanta in utilizarea acestui dispozitiv de comunicare prin satelit este usurinta folosirii terminalelor sale. Utilizarii acestora nu au nevoie de un bagaj de cunostinte de inginerie tech sau alocarea catorva zile de training pentru ca trebuie doar sa porniti BGAN pe punctul si in directia cea mai apropiata prin satelit, si atunci sunteti gata pentru a trimite e-mailuri, apeluri sau de a face video conferinte.
In partea de sus a listei sunt telefoanele mobile de ultima generatie si cu tehnologie  super-avansata. Aceste telefone prin portabile satelit ofera o calitate clara a vocii, acoperire la nivel mondial si opt ore de convorbire. De asemenea, permit apeluri hands-free, pentru ca suporta dispozitivele Bluetooth, care permit, de asemenea, trimiterea de email-uri, SMS-uri si mesaje vocale.

Ele pot functiona in conditii meteorologice extreme. Pot rezista la temperaturi de la -20°C pana la 55°C, astfel incat sa puteti pastra legatura cu colegii de munca sau cu familia, chiar daca va aflati intr-un loc cu clima extrema.
Ramaneti in contact cu restul lumii, parcurgand distante uriase in doar cateva secunde, care nu poate fi atinse prin servicii de comunicare comune. Alegeti din gama de dispozitive mobile prin satelit disponibile pe site-urile de specialitate si luati-va unul care se potriveste nevoilor dumneavoastra.

De ce RCA on-line?

Daca un business de tipul comertului electronic a prins foarte bine la segmentul de varsta 25-45 de ani, cei aflati in acest interval de varsta preferand de multe ori sa cumpere produse la preturi mai bune de pe internet decat sa mearga in magazine obisnuite, segmentul de varsta peste 45 de ani ramane inca reticent din multe puncte de vedere in fata acestui tip de comert. Fie tranzactiile nu le inspira incredere, fie nu vor sa isi incredinteze datele personale site-urilor care vand diverse categorii de produse, fie isi imagineaza ca ceea ce platesc nu va fi ceea ce vor si primi acasa…

Cu toate acestea un produs anume tinde sa castige tot mai multa popularitate, indiferent de varsta sau pregatirea celui care face acest tip de achizitie. Este vorba despre asigurare RCA on-line, iar motivele acestei popularitati sunt avantajele deosebite pe care le implica incheierea unei polite de raspundere civila auto la un broker de RCA asa cum este si romasig.ro. Un prim avantaj este ca, gratie raspandirii foarte mari pe care o au in aceasta era serviciile de internet, site-urile de tipul Romasig sunt foarte accesibile. Un al doilea avantaj vine din faptul ca acest gen de site-uri prezinta toate ofertele pe care soferul interesat de RCA le are, in timp real, in functie de datele introduse de cel interesat. Presupunand ca vorbim despre un oras mai mic sau despre o asezare rurala mai mica, e practic imposibil ca toate firmele de asigurare acreditate de statul roman sa incheie polite RCA sa fie reprezentate fizic in teritoriu si atunci, cu ajutorul Romasig orice client poate avea in fata toate ofertele de RCA disponibile si poate alege informat, facand o comparatie intre tarife.

Timpul pentru incheierea unei polite RCA online este foarte redus, practic nefiind necesara decat completarea datelor personale si polita ajunge acasa, chiar beneficiind de transport gratuit, in numai 24 de ore. Preturile practicate de un broker de asigurari online sunt mult mai mici decat cele ale brokerilor cu sedii fixe, care au de platit in plus chirii si cheltuieli de intretinere ale spatiului in care functioneaza si care trebuie sa se reflecte in pretul final al produsului comercializat.

Traditii, obiceiuri si superstitii

In orice tara exista traditii si obiceiuri. Chiar si in cadrul unei tari pot exista diferite obiceiuri in functie de zona. Unele dintre ele au sens, altele mai putin. Daca pe unele le iubim, altele ni se par ingrozitoare. Daca la nunta ne place sa aruncam buchetul exista si obiceiuri mai ciudate. Ca si exemplu ar fi acela de Sf. Ion cu aruncatul in lac dupa scoaterea crucii.

Cred ca era de Sf. Ion. Inteleg ca asa este traditia dar este putin cretina. Adica in luna ianuarie cand nici un caine nu dai afara unii oameni se arunca goi in lac sa prinda crucea. Daca multe dintre ele reprezinta tara, cum ar fi portul sau anumite dansuri multe dintre ele nu au nici o relevanta. De superstitii nu am nimic de comentat. Multi dintre noi credem ca daca pisica neagra ne trece calea sigur se va intampla ceva rau. Sau ziua de marti este nefasta. Dar aceste superstitii nu sunt doar cele clasice, fiecare dintre noi si-a format propria superstitie, propriul lucru norocos. De exemplu in timpul examenului de bacalureat am avut un examen care a purtat aceeasi camasa deoarece a spus ca i-a purtat noroc. A luat examenul deci putem spune. Sau de fiecare data cand am un lucru important de facut sau cand plecam la drum multa lume iese cu piciorul drept din casa pentru a avea noroc si a nu se intampla evenimente nefericite. Toti avem undeva bine ascuns cate o idee de care ne legam atunci cand suntem in fata unei fapte importante.

Preferam sa luam pixul norocos pentru examenul de licenta sau sa ne dam cu un anumit parfum cand ne ducem la o intalnire importanta. Toti facem cate ceva. Tuturor ne e frica Ca asta inseamna de fapt superstitia. Nesiguranta si lipsa increderii in sine. Preferam sa avem langa noi ceva, un obiect, un lucru care sa ne confere siguranta si putere. Suntem tematori. Mi-am adus aminte acum de traditia cu pusul busuiocului si a oglinzii sub perna pentru a visa ursitul.

Neavand ce face intr-un an am zis ca da. Sa fac si eu. Traditie spune ca trebuie sa le pui sub perna si sa dormi goala.  Nu mai stiu exact la ce sarbatoare se face dar din cate imi aduc aminte era undeva prin iarna. Asa ca am dat drumul la centrala mai tare, sa fie mai cald in casa, ca doar na, dorm dezbracata in mizul iernii si m-am pus la somn. Pe langa faptul ca am dormit foarte prost si fiind mai mereu dezvelita apucandu-ma frigul peste noapte am visat si prostii. Nu mi-am visat ursitul, de fapt nu am visat nici macar un baiat, nici macar un nume de baiat, ci am visat-o pe colega de banca din generala, Elena. Nu am aflat atunci ce inseamna. Sa speram ca nu o sa ajung lesbi cu ea. In general nu m-ar deranja, dar cu ea nu as vrea. Am stat 8 ani cu ea in aceeasi banca si nu prea ar fi ok. Imi pun si anul acesta sa vedem ce iese. Eu iubit am de ceva ani, dar inca nu s-a ivit. Mai asteptam un an. Poate vine mai greu. Daca o sa-l visez o sa va anunt. Sa speram ca nu o sa-mi mai fie asa frig ca data trecuta.

Rochii dragalase pentru fetite

Copiii sunt pentru parinti cea mai de pret comoara iar atunci cand acestia au anumite mofturi, fie ele mai mici sau mai mari, este imposibil ca adultii sa nu vrea sa le duca la indeplinire, mai ales ca la urma urmei, intregul lant al omenirii, nu face decat sa se bazeze pe sansa. Prin urmare, dam sansa celor mici sa aiba o viata frumoasa, plina de placeri, oferindu-le ocazia sa poarte ceea ce vor, sa se joace cu ce le place si sa fie cine doresc.

Astfel pentru parintii care au fetite sau baieti, este destul de simplu sa le satisfaca micile gusturi, deoarece in lumea lor numai jucariile conteaza iar adesea pentru fete, cel putin dupa varsta de trei ani, intervine si dorinta de a fi frumoase. Aceasta dorinta se manifesta prin alegerea unor lucruri sau accesorii, iar majoritatea vor sa poarte rochite fete tot mai elegante, mai impresionante si mai fastuoase. Rochitele pentru fete sunt adesea scumpe, mai ales daca doriti modele mai aparte, de printese sau diverse personaje de poveste, insa ele pot deveni si mai simple, mai accesibile, atunci cand stiti de unde sa faceti cumparaturile. Rochitele pentru fete sunt adorabile iar un pont foarte bun, care va ajuta sa economisiti timp si sa pastrati si un calcul potrivit pentru cheltuielile familiei, este reprezentat de site-urile online, cu preturi accesibile pentru haine de copii sau de adolescenti, cu articole la moda si foarte frumoase.

Iar atunci cand aveti copii mici si chiar fetite, mai ales pe timp de vara, este cea mai simpla metoda sa alegeti ca si haine rochite fete, fara multe complicatii, care va pot da batai de cap, de genul - cum sa asortati un tricou cu o fustita sau un maieu cu o pereche de pantaloni. Si pentru adolescente este perfect valabila aceeasi metoda de a arata bine pe timp de vara, si anume rochitele vaporoase.

Informatii despre obtinerea formularului A1

Ce trebuie sa faci atunci cand optezi pentru obtinere formular A1 nu te invata nimeni, insa te poti informa chiar tu de pe internet si de la specialistii care sunt dispusi sa fie partenerii tai cei mai apropiati si colaboratori care sa te scoata din orice impas. Desigur nu este deloc greu sa aplici singur pentru obtinere formular A1, insa de cele mai multe ori o firma de intermediere poate sa grabeasca lucrurile, deoarece stie deja despre ce este vorba si te poate ajuta sa rezolvi problema cat mai repede.

Asadar, de ce anume este nevoie pentru obtinerea acestui formular va spunem in continuare, acestea incepand de la un dosar care trebuie sa cuprinda urmatoarele: inainte de toate aveti nevoie, ca si firma, de un certificat de atestare fiscala care sa arate ca firma nu are datorii sau mai bine spus ca angajatorul a platit toate darile sociale catre stat pentru angajati, pana la data la care se solicita documentul; apoi este nevoie de contractul de munca individual al fiecarui angajat in parte obtinut de la ITM, iar contractul tradus care sa ateste parteneriatul dintre firma din Romania si firma din statul Uniunii Europene este si el la fel de obligatoriu. In plus mai amintim si de actele urmatoare: o copie dupa certificatul de inregistrare fiscala al firmei care depune pentru eliberarea formularului A1, o adeverinta care sa arate ce numar de angajati sunt in firma respectiva, aceasta se va obtine de la ITM, cat si adeverinta care sa constate situatia financiara a firmei sau a angajatorului.

Situatia financiara se va face pe ultimele 12 luni, iar daca firma nu are datorii la stat atunci nu vor fi niciun fel de probleme in obtinerea formularului A1. Acesta se va elibera in maxim 25 de zile de la depunerea dosarului.

Vin de Porto

Cand am ajuns in Portugalia prima oara mi s-a parut ca seamana foarte mult cu Romania. Ca nivel de trai suntem cam pe aceeasi linie. Bine, cu toate acestea, ei au autostrada de la intrarea in tara. Noi nu prea avem autostrazi. Primul oras mare in care intri este Porto, un orasel dragut la Oceanul Atlantic. Nu mai vazusem oceanul pana atunci si eram foarte curioasa cum va fi. Ne-am cazat intr-un hotel dragut si apoi am inceput sa ne plimbam prin oras. Unele cladiri erau vechi, incarcate de istorie, altele erau renovate. Este un oras destul de vechi si asta se vede pe strazi, prin cartiere. Oamenii sunt calzi, amabili, primitori. Ajunsa pe plaja am fost atat de incantata de peisajul acela superb, parca desprins dintr-un film pe care il vazusem candva. O plaja imensa, valuri cum nu mai vazusem vreodata, oameni care faceau jogging pe plaja, altii isi plimbau cainele...era un peisaj rupt dintr-o poveste. Cand am ajuns era refluxul oceanului. Plaja era de doua ori mai mare decat in mod obisnuit, dar incet, incet apa isi facea loc inspre uscat, ocupand din ce in ce mai mult loc pe nisipul arzator. Era cald si senin, oameni veseli se alergau pe plaja, se jucau, inotau, unii faceau surf, altii leneveau la plaja. Ne-am mutat de vreo doua ori cu prosoapele intrucat apa inainta rapid. Atat de bine si linistitor era totul in jurul meu ca am adormit la soare vreo 30 de minute. Nu ma puteam gandi la nimic, eram intr-o meditatie continua. Mai tarziu, in aceeasi zi, am luat un autobuz turistic din acela „decapotat” si ne-am plimbat prin tot orasul, peste raul Douro, peste un pod foarte inalt, pe langa case, cladiri vechi si noi. Am incheiat ziua cu un pahar din celebrul vin de Porto, un vin dulce, tare, care te poarta de la prima sorbire pe meleagurile trecutului. Plin de turisti, plin de oameni voiosi peste tot. Timp de 3 zile am fost incantata de acest oras al Portugaliei, care merita vizitat....Porto.

Voi de unde culegeti informatiile?

Ne vedem asaltati zilnic de tot felul de informatii, iar presa, din tot ce mai are ea valoros, ofera omului de rand ce este avid de noutate - absolut orice. Oricat de mult am condamna incapacitatea jurnalistilor de a transmite aceste informatii cu un continut mai mult sau mai putin calitativ, publicul are un rol foarte mare in crearea si redarea lor, avand in vedere ca el stabileste raportul dintre ceea ce se da si ceea ce se cere, cat si raportul de calitate si cantitate.

Cu toate ca pare greu in prezent sa mai avem acces la informatie de calitate, mai exista si publicatii online precum www.stiri-presa-online.ro care ofera celor vizati anterior informatii veridice, ce tin intr-adevar de interesul national si nu neaparat numai de barfa sau de monden, adica tot felul de informatii nonsens din showbizzul romanesc. Pentru unii insa aceste informatii sunt vitale si se pare ca exact publicatiile care abordeaza acest gen de subiecte tind sa fie in continua crestere la numarul de cititori sau de vizitatori, in cazul in care au si o platforma online. In acest sens nu putem decat sa spunem ca unii jurnalisti au dus la extrem dreptul cetatenilor Romaniei de a fi informati si probabil din cauza goanei nebune dupa cititori.

In schimb nu trebuie sa judecam pe nimeni sau daca ar fi sa judecam pe cineva ar trebui sa apelam la constiinta, ori sa incadram intregul popor in sala fictiva de judecata, tinand seama de ceea ce am zis inainte si anume de faptul ca presa ofera numai ceea ce se cere, iar daca oamenii vor scandal, atunci au stiri pe masura. Nu merita insa chinul pentru cei care doresc informatii cu o importanta reala, avand in vedere ca suntem liberi sa selectam informatia pe care sa o asimilam, iar in acest secol, multumita tehnologiei, avem din plin de unde si ce alege.

Ceaiul negru – un capriciu fin

Ceaiul negru l-am descoperit nu de mult timp, insa de atunci a devenit preferatul meu si nu ma lipsesc in nici o zi de savoarea sa. Imi amintesc si un desenat animat sau un film animat, nu mai stiu exact, cum zicea o pustoaica ca ar vrea sa se casatoreasca cu un barbat pe nume „Earl Grey”, ei bine, eu zic acum ca as vrea sa sa fiu din esenta Earl Grey, adica fina, rafinata, culta si sanatoasa.
Ceaiul negru este foarte bun pentru sanatatea noastra si chiar daca unii oameni nu il apreciaza corespunzator, ar trebui macar sa se gandeasca la beneficiile pe care le aduce. Un mic pont in cazul in care nu a place foarte tare gustul: puteti sa amestecati in cana de ceai negru 1-2 lingurite de miere de albine si cam 100 de ml de lapte. Placerea va fi garantata. Totusi, ceaiul negru nu se bea numai pentru gust ci si pentru calitatile sale excelente, care sunt:

  • Mentine sanatatea dintilor
  • Este un antioxidant miraculos si te ajuta sa slabesti sanatos
  • Ajuta la imbunatatirea sistemului cardiovascular
  • Te ajuta sa ai o piele mult mai frumoasa si un par mai stralucitor
  • Are miraculoasa calitate de a preveni cancerul
  • Ajuta la stimularea si reglarea sistemului digestiv
  • Iti da mai multa energie, insa o energie pozitiva, pura
  • Te ajuta sa iti cresti sistemul imunitar
  • Intareste smaltul dintilor si te protejeaza de carii
  • Poate fi folosit pentru cearcane sau pentru ochi foarte umflati
  • Poate fi folosit pentru eliminarea mirosului neplacut al picioarelor    
  • Folosit pe par, ofera stralucire      
  • Ajuta la hidratarea pielii si a buzelor in special       
  • Poate sa elimine petele de la nivelul pielii     
  • Ajuta in caz de arsuri solare, calmeaza foarte bine pielea

Iar daca nu v-ati convis nu aveti decat sa incercati pe propria piele si veti vedea rezultate in cateva saptamani de la folosire.

Pantofii – un subiect fierbinte in mediul online

Primavara vine cu oferte generoase de a cumpara pantofi online, vara se bronzeaza toate ofertele, iar sezonul rece aduce noi modele de cizmulite si botine. Indiferent de perioada anului, pantofii sunt un subiect hot pentru orice femeie. Pana la urma, niciodata nu avem prea multi, nu-i asa? Pasiunea femeilor pentru pantofi probabil vine din cele mai vechi timpuri si va continua sa existe intotdeauna.

Poate ca totul ni se trage de la Cenusareasa care si-a pierdut pantoful, ori strabunele noastre si-au dorit atat de mult sa isi acopere picioarele cu ceva frumos, incat ne-au transmis si noua aceasta dorinta. Dar, in fond nici nu conteaza, atunci cand vine vorba despre pantofi. Insa acum avem un nou aliat in ce priveste cumparaturile fiindca putem cumpara pantofi online, cu un simplu click.

Dar, ca si in cazul rochiilor, exista cateva perechi de pantofi care nu trebuie sa-ti lipseasca din dulap.

Pantofii rosii
sunt greu de purtat, dar trebuie sa ii ai, fiindca sunt un accesoriu plin de feminitate si exotism. Cauta cu atentie printre ofertele atragatoare inainte de a comanda pantofi online si fii atenta la un singur aspect: culoarea. Pantofii rosii vor completa tinutele tale de club si vor aduce o tusa de culoare unei tinute all black.

Pantofii office
sunt esentiali pentru a castiga un plus de eleganta atunci cand mergi la serviciu. Majoritatea femeilor poarta balerini fara toc la job, fiindca orele lungi petrecute la birou nu sunt compatibile cu tocurile inalte. Dar, o cautare mai profunda printre ofertele de pantofi online iti va aduce imediat solutia: pantofi comozi, cu un toc de inaltime rezonabila.

Pantofii intr-o nuanta neutra, precum bej sau gri sunt foarte necesari, chiar daca nu esti un fan al culorilor neutre. De ce ai nevoie de ei? Pentu ca o tinuta cu multe culori are nevoie de o pereche de pantofi nude, care sa iti ofere centimetri in plus, dar sa nu adauge o alta culoare in mixul pe care l-ai creat deja. Ofertele de pantofi online pe care le gasesti pe ppt.ro contin cu siguranta cateva modele carora nu le vei putea rezista, asadar profita de timpul liber pentru a verifica ofertele.


Marketingul online al blogurilor de nisa

In timp ce un mod foarte eficient de promovare a blog-ului este de a vizita alte bloguri si site-uri si sa se posteze comentarii si acest lucru este pur si simplu o metoda foarte eficeinta de a lasa backlink-uri catre propriul blog sau site. Adoptarea rapida a aceastei tactici, in cele mai multe cazuri, va avea rezultate rapide si cu strategia potrivita, se pot mentine si chiar creste avantajele pe termen lung.
Deci, care sunt vehiculele de trafic cele mai eficiente catre propriul blog? Ei bine, actul de a comenta in sine va oferi un link inapoi spre blog sau site - tot ceea ce un cititor sau follower trebuie sa faca este dea clic pe linkul respectiv. in cazul in care doreste sa citeasca mai mult despre autor sau ceea ce a scris si sa se vada un rezultat pozitiv in timp. Cu toate acestea, strategia tinde sa reuseasca numai daca se posteaza un comentariu avand cunostinte relevante, articulat si bine gandit – o oglinda a propriului blog care sa fie extrem de relevant pentru ceea ce a fost scris in primul rand.

Facebook este, cu siguranta, constient de acest lucru, avand cea mai mare baza de consum fata de orice platforma de marketing cu influenta globala. Cand se impartaseste ceva prin intermediul Social Media si oamenii se implica in acest continut, fie prin sharuire, fie ca urmare a schimbului sau comentariilor lasate, continutul va fi vazut de Google ca avand autoritate crescuta pentru ca le-a influentat opiniile. Si ce este influenta? Capacitatea de a conduce actiunea. Astfel, cu cat esti mai influent, cu atat e mai important rankul in motorul de cautare folosit de utilizatori in mod constant.

Aceasta functioneaza in sens direct si, cu toate acestea, in cadrul Google se poate verifica, de asemenea, care sunt influentele cheie. Care este avantajul de a face acest lucru? Ei bine, se permite sa se identifice si sa se implice in viata a milioane de oameni avand influenta de top, astfel incat sa se poata conduce gradul de constientizare a brand-ului sau a afacerii online.
Continutul este rege!
De la introducerea noilor algoritmi ai Google, s-au terminat zilele in care se putea pur si simplu plasa cuvinte cheie si backlink-uri (link-uri catre alte bloguri, site-uri sau pagini in cadrul site-ului propriu) de-a lungul mesajelor blog-ului si paginilor web.

Acestia sunt, in esenta, sisteme implementate de Google care i-a dezvoltat pentru a demarca in topul motorului de cautare site-urile care incalca regulile lor pentru webmasteri. In timp ce Bing mai devreme a incercat sa marcheze site-ul care furniza " o experienta de utilizare de slaba calitate" si opera de la premisa ca "evaluatorii de calitate" vor determina calitatea unui blog sau continutul site-ului, Google depuncteaza site-urile care utilizeaza tehnici de manipulare pentru a atinge locuri fruntase in SERP.

Este vorba despre continut! Cu alte cuvinte, cu cat calitatea continutului ridicat scris pe blog sau pagina de site este mai mare, cu atat brand-ul sau afacerea va aparea mai sus in rezultatele motorului de cautare. Cand se scrie continutul, trebuie sa se asigure ca sunt sinonime ale cuvintelor cheie si sa se foloseasca cuvinte cheie long-tail, adica fraze si link-uri care cheama la actiune, cum ar fi "sa aruncam o privire la unele dintre celelalte servicii pe care le oferim" sau "vizitati www.exemplu.com pentru mai multe informatii", mai degraba decat cuvinte cheie doar individuale.

Oricare ar fi motivatia autorului pentru bloging, sa se mentina utilizatorul final in minte tot timpul. In timp ce este imperativ ca autorul sa fie interesat in continutul pe care il scrie, in scopul de a dezvolta o voce entuziasta si influenta online, nu este vorba despre el insusi! Cititorii blog-ului trebuie sa se simta, de asemenea, entuziasmati, interesati de si mai multe cunostinte, ca urmare a citirii mesajelor transmise. Bloging-ul, la fel ca toate celelalte canale de social media este despre toate schimburile valoroase si reciprocitate si va merita efortul daca acesta se face in mod corect.

Invitatii de nunta ieftine si cu rafinament

De multe ori atunci cand vrei ca un eveniment din viata ta sa fie perfect, ai tu personal grija de absolut toate aspectele, ori, cel putin nici unul dintre ele nu ia finalitate fara ca tu sa iti dai acordul la final, alaturi  de partenerul tau. Desigur ca atunci cand vorbim de invitatii natalieshop ieftine pentru nunta nu ne gandim neaparat la invitatii care sunt extrem de simple si fara acea nota de eleganta de care avem nevoie, mai ales daca ele sunt destinate unei celebrari importante.

Invitatiile de nunta cel putin trebuie sa fie axate pe rafinament, pe unicitate dar si pe simplitate, acestea fiind caracteristicile de baza ale unor invitatii model. Inainte se purtau foarte mult invitatiile cu trandafiri, cu inimioare, cu desene simple desenate si clasice, dar asta era desigur inainte asa cum am zis. Acum se poarta foarte mult formele indraznete. De exemplu invitatii cu o funda mare neagra sau cu un plic negru si cu o inima mare rosie, invitatii cu decupaje interesante, cu accesorii extra si foarte multe idei indraznete. Foarte simpatice sunt invitatii natalieshop ieftine care au in componenta lor si foarte multe aspecte vesele, de exemplu desene cu cadre naturale sau desene care imita un episod sau mai multe episoade din viata tanarului cuplu, asa cum sunt de pilda cele de pe www.natalieshop.ro.

Invitatiile de nunta cel putin, trebuie sa fie mereu elegante, chiar daca reprezinta o imagine vesela, distrata, trebuie sa centreze iubirea cuplului, dar si sa ii faca pe viitorii nuntasi sa vrea din tot sufletul sa participe la eveniment. Iar daca nu v-ati decis inca ce anume sa puneti pe plicul care sa contina invitatia dvs personalizata atunci cu siguranta veti gasi destule modele pe internet, care va vor permite in diversitatea lor suficiente idei pe care sa le puneti in practica.

Cum depasim frica pe scena

Avem un gol in stomac la gandul de a performa in fata unui grup de oameni in momentele urmatoare? Nu suntem singurii.
Tracul sau anxietatea de performanta este ceva ce aproape toata lumea are la un moment dat, cel putin o data in viata lor. Chiar si interpretii profesionisti, artistii si sportivii sufera de ea. Acesta poate fi in detrimentul carierei persoanei respective si o va impiedica de la a face ceva care ii place foarte mult. Dar, are un rezultat chiar mai rau: poate afecta negativ stima de sine si increderea in sine.
Fiind in centrul atentiei, cu toti ochii pe noi poate fi destul de stresant. Exista o similitudine in reactia la aceasta situatie si daca am fost atacati. Organismul creeaza un mecanism de aparare, creste adrenalina si, in astfel de simptome, tracul e similar cu simptomele care apar atunci cand suntem in pericol real.
Simptomele tracului includ puls si respiratie rapida, gura uscata si senzatie de strans in gat, tremurarea mainilor si vocii, mainile transpirate, reci, greata si stomac incomod, etc. Desi nu poate fi posibil pentru a depasi in totalitate anxietatea, sunt multe lucruri pe care le putem face pentru a controla emotiile si a o reduce anxietatea.

Primul pas spre invingerea tracului se confrunta cu temerile si vulnerabilitatile fiecaruia. Este important de a ne accepta persoana care suntem. Trebuie sa ne convingem ca nu trebuie sa ne dovedim valoarea altora. Nimeni nu este perfect si orice om face greseli.
Urmatorul pas este de a afla cum redirectionam gandurile negative, credintele si imaginile cu privire la aparitiile in public. Nu este greu sa se stapaneasca gandurile negative, presupunand ca exista o perspectiva pozitiva. Ccunostintele pe subiectul respectiv vot merita sa fie facuta prezentarea de specialitate pentru audienta.

Putem incepe prin a ne concentra pe experientele cele mai puternice pentru a oferi incredere si a ne energiza. Rezultatele adrenalinei duc la sensibilitate sporita. Putem valorifica aceasta energie nervoasa si roti-o in jurul ideii de a o face sa functioneze pentru noi. Nu o suprimati, iar deplasarea in jurul scenei poate ajuta sa se arda energia excedenta. Multi interpreti, cu ani de experienta, devin mai nervosi inainte de a urca pe scena si este un lucru natural. Concentrati-va pe apariti. cateva minute pentru a trece peste acel obstacol initial si astfel va aparea timp pentru a gasi ritmul.
Recunoasterea temerilor poate ajuta in a recunoaste posibilele capcane, ca apoi sa se ia masuri pozitive pentru a contracara orice eventualitate. Deci, se impune viziune si pregatirea temeinica prin respiratie adanca, calmarea ritmului inimii si relaxare. Practicati tehnici de respiratie, relaxare si meditatie controlata in mod regulat.

Zambetul poate ajuta la detensionarea situatiei, mai ales in timpul sustinerii unui discurs. Sa nu va concentrati asupra a ceea ce ar putea merge prost, ci doar asupra aspectelor pozitive prin vizualizarea succesului. Constient, evitati ganduri care produc auto-indoiala si construiti increderea proprie.
Este bine pentru vorbitor sa se conecteze cu publicul - zambete, contact vizual si considerarea lor ca prieteni.Un sfat util. gasiti o fata familiara in public si focusati-va direct pe acea persoana. Concentrarea energiilor fata de cineva familiar ia stresul de pe vorbitor intr-o camera plina de fete necunoscute.
Amintiti-va ca artistii interpreti sau executantii cei mai de succes sunt cei care pot rade de ei insisi. Daca aveti un moment care nu merge conform planului, nu va fie teama sa-l recunoasteti. Puteti gasi ca un ras receptiv la public este doar un impuls de care aveti nevoie pentru a ajunge la etapa urmatoare a performantei.

La multe spectacole, am vazut destui performeri care sunt stapani pe scena. Magicienii buni chiar au pregatite momente in rutina lor pentru a permite o greseala ocazionala. Asa cum am mentionat, a fi capabil de a transforma o greseala intr-un moment de comedie ia frica de greseli din ecuatie. In general, este teama de a face o greseala care duce la trac.
Este bine sa se limiteze consumul de cofeina si zahar in ziua respectiva. Este indicat sa se consume o masa cu continut scazut de grasime, inclusiv un complex de carbohidrati, cum ar fi paste din cereale integrale cu cateva ore inainte de prezentare. Sa se urmeze un stil de viata sanatos cu exercitii fizice, dieta sanatoasa si un somn adecvat. Este important sa se tina cont de faptul ca tracul este mai rau inainte de performanta si, de multe ori, se disipeaza imediat dupa ce se incepe
Toata lumea ar trebui sa urce pe o scena macar o data in viata. Este aceasta experienta de a fi pe o scena aceea care elimina frica din inimile noastre.