Oala de lut

De cind ma stiu, am băut apă sau lapte dintr-o oala de lut, primita in dar de la bunica, o femeie extraordinara, pe care n-am s-o uit niciodata. Apa din oala aceasta are alt farmec, ca si laptele, de altfel, isi pastreaza racoarea, prospetime, aroma si gustul, nealterate de reactiile dintre metal, de exemplu, si compusii dinauntru lor.

Oala din lut sta la loc de cinste in casa mea, in amintirea pioasa a bunicii, la care am adaugat si alte vase ceramice, cumparate de prin tirguri sau oboare, din care maninc in fiecare zi, trecind peste observatiile rautacioase ale unora, peste orgoliile altora, obisnuiti cu inoxul sau portelanul, sau ignorindu-i pe altii, care isi dau aere de cunoscatori. Oala de lut a insotit fiinta umana din cele mai vechi tipuri, vorbind deseori despe istoria umanitati, ajutind la datarea epocilor ori la descoperire evolutiei noastre dramatice, dezvaluind traditii si obiceuri uitate. Am tinut asemenea vase in miini si am trait sentimentul acela neobisnuit de comuniune cu intreg pamintul, cu fiintele de altadata, a caror palme le-am simtit si le mai simt inca si astazi.

De cite ori beau apa din oala mea de lut, imi amintesc despre aceste lucruri si nu pot sa nu vars o picatura in amintirea tuturor oamenilor care au trait si murit pe aceste locuri, urmind drumurile intortochiate ale destinului, supunindu-se acestuia sau razvratindu-se citeodata impotriva lui.