Scrisoare informala către ceva psiholog sau aşa sau eu şi mâncarea.

Fraţilor, surorilor, am o maaare mare problemă. Şi ce loc mai bun decat internetul, că nu deranjez pe nimeni. Da ce? da cum ce ? da de ce să vadă tot poporul care mi-s baiurile? :D

Revenind, problema-mi e că nu mai îmi face cu ochiul nici un fel de mâncare existent, sau de care să ştiu eu. Mâncatul pentru mine nu mai e o plăcere de mult, doar atunci când mi-e foooaaarrte foame. Nu foarte des. Adica rar. În ultima vreme…foarte rar.

Nu mă înţelegeţi greşit, dacă ceva îi bun, mănânc cu plăcere, doar că a doua oara nu o să merg de bunăvoie să îmi iau, dacă am altceva de făcut…şi nu mi-e nici scârbă, nu sunt nici sătula, pur şi simplu mananc doar ca să nu -nu mănânc, dacă mă-nţelegeţi..dacă nu..hmm.. păi mănânc numai pentru că ştiu că n-ar fi normal să nu mănânc, şi ironic e că mănânc MULT, deşi tare cred că aş supravieţui eroic o vreme fără, chiar şi fără să mă plâng.

Cel mai frustrant e când tot o aud pe mama zicând că mâncarea-i cea mai mare plăcere a omului. whaaat ??? Adică am experimentat eu tot ce-i mai frumos, mai bun, mai dătător de senzaţii faine.. !?!?!?!Adică din primele zile din viaţă am descoperit sensul ei, adică ceeee????cuuuum???

În schimb aş putea bea apă într-una, da…şi aia tot de plictiseală.

E vară, cald, plictiseală şi tot ce îmi doresc în momentul ăsta e să mă bălăcesc undeva, şi asta cu menţiunea că n-am mâncat serios de ieri de la prânz!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu