Omul e obisnuit sa perceapa anumite frecvente situate intre niste limite bine definite. Dincolo de ele nu mai putem auzi nimic sau suntem deranjati considerand ca sunetele se transforma in zgomote. Sensibilitatea la sunete si imposibilitatea de a filtra zgomotele pot fi primele semne ca avem de-a face cu un geniu, cu o minte stralucita. Creativitatea se poate manifesta printr-o multitudine de elemente, insa unul dintre ele este imposibilitatea de a retine doar sunetele care sunt cu adevarat relevante si care au sens.
Marcel Proust ne-a demonstrat tuturor ca aceasta manifestare ciudata a genialitatii poate fi cu adevarat dureroasa si poate sa ne distraga atentia, insa sa ne faca foarte ciudati, adevarate genii. Se stie deja ca toata camera sa era capitonata cu dopuri de pluta, pentru a se putea concentra si a scrie in voie, iar in urechi avea dopuri speciale pentru a nu mai auzi nimic. Si Kafka avea aceeasi problema cu filtrarea sunetelor irelevante si retinerea, captarea celor care erau cu adevarat importante, afirmand de multe ori ca are nevoie de liniste „mormantala”.
Darwin si Cehov aveau si ei manifestari ale aceleiasi afectiuni mai putin obisnuite. In urma unui studiu facut pe 100 de indivizi s-a observat ca imposibilitatea aplicarii filtrelor interne in privinta sunetelor percepute era direct proportionala cu creativitatea dovedita. Cu cat erau mai afectati de aceasta problema, cu atat indivizii gaseau mai multe continuari posibile ale scenariilor. Ideea acestor teste a fost sa decida daca exista o relatie intre sunetele care se „napusteau” peste indivizi si nu puteau sa fie trecute prin filtre si posibilitatea de a recurge la solutii creative indiferent de context, de a analiza mai multe elemente in acelasi timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu