Suflet gol

Uneori, ma trezesc, gandindu-ma, de ce e atat de greu sa gandesti pozitiv si sa fii bun? De ce nu putem sa zambim mereu, fiecarei persoane care trece pe langa noi? De ce e obligatoriu sa fim rai, sa ne barfim si sa improscam cu noroi? Atunci cand ajuti, ies discutii ca de ce ajuti, daca nu vrei sa faci o fapta buna, din diverse motive, tot ies discutii. Indiferent ce alegi sa faci, mereu vor fi carcotasi!

Am sufletul gol, cand vad cata rautate e in jurul nostru, cat de zgarciti suntem si cat de meschini sunt oamenii in general. Daca mie mi-e bine, sa-mi fie bine, doar mie. Restul, prietenii sa moara de foame. Eu, mereu spun ca, daca as putea as face lumea un loc mai bun, mai fericitai. Daca altii au putut, oare eu de ce nu as putea? Poate fiindca, si mie mi-e greu cand vad cum si cat de aspru sunt judecata, pentru tot ceea ce fac sau spun! Cel fara de pacat ar trebui sa arunce primul piatra, doar ca nimeni nu face asta! Toti se considera perfecti, dar nimeni nu spune, pe fata!

Nu mai exista respect, incredere, comunicare. Nimic! Toate astea s-au pierdut undeva, in timp, sau poate in subconstientul nostru. E al naibii de greu, sa incerci sa-ti pastrezi pozitivismul, cand altii te iau la suturi, la orice lucru pe care alegi sa-l faci. Odata ce ti-ai pierdut increderea, greu o mai poti recastiga!
Sufletul meu e uneori gol, alteori vesel, insa niciodata nu e plin de fericire! Poate fiindca fericirea, e o stare de spirit la care cu greu ajungi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu